DOCUMENTUL DE PREZENTARE AL S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A.,

ASA CUM ESTE PREVAZUT DE ART. 110 DIN REGULAMENTUL NR. 32/2006 EMIS DE COMISIA NATIONALA

A VALORILOR MOBILIARE (actualizat la data de 27.09.2016)

1. Datele de identificare ale S.S.I.F.EASTERN SECURITIES S.A.

Denumirea societatii comerciale: S.S.I.F.EASTERN SECURITIES S.A.

          •                  Adresa sediului social: Calea Victoriei, nr. 128A, ap.43,etaj 7, sector 1, Bucuresti, cod postal 010099.
    •                  Societatea nu detine alte sedii sau sucursale;
  •                  Telefon: +40(21) 314 08 95
  •                  Fax: +40(21) 314 08 92
  •                  e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
  •                  capitalul social subscris si varsat: 831.000 RON
  •                  numarul de inregistrare de la ORC: J40/5106/1995
  •                  codul unic de inregistrare (CUI): 7447600
  •                  banca: Banca Transilvania- Sucursala Victoria;
  •                  Cont client SPOT BVB - RO26BTRLRONCRT0205089102- deschis la Banca Transilvania – Sucursala Victoria
      • 2. S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A. este o societate de servicii de investitii financiare autorizata prin Decizia
      • nr. 1796/12.06.2003 emisa de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare cu sediul în Bucuresti, Splaiul Independentei nr. 15,
      • sector 5, fax: 021/021.659.60.51, e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .

3. S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A. este actionar la Bursa de Valori Bucuresti, Fondul de Compensare a Investitorilor, Casa de Compensare Bucuresti.S.A.

Capitalul social al societatii este de 831.000 RON, capital ce permite societatii, conform Legii nr. 297/2004, sa desfasoare urmatoarele servicii de investitii financiare:

- servicii principale:

a) preluarea si transmiterea ordinelor privind unul sau mai multe instrumente financiare;

b) executarea ordinelor in contul clientilor;

- servicii conexe:

a) pastrarea in siguranta si administrarea instrumentelor financiare in contul clientilor, inclusiv custodia si servicii in legatura cu acestea, cum ar fi administrarea fondurilor sau garantiilor;

b) consultanta acordata entitatii cu privire la structura de capital, strategie industriala si aspecte conexe acesteia, precum si consultanta si servicii privind fuziunile si achizitiile unor entitati;

c) servicii de schimb valutar in legatura cu activitatile de servicii de investitii prestate.

4. Instrumentele financiare care se tranzactioneazã prin intermediul S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A. sunt în principal valorile mobiliare. Dintre valorile mobiliare, cele mai importante sunt actiunile emise de societãti comerciale listate la Bursa de Valori Bucuresti . De asemenea, se pot tranzactiona obligatiuni corporatiste emise de societãti comerciale, precum si obligatiuni municipale emise de municipalitãti, titluri de stat

5. Strategiile de investitii se fac individual cu fiecare client, respectându-se toate regulile prudentiale si de conduitã stabilite de reglementãrile pietei de capital.

6. Limbile in care clientul poate comunica cu societatea noastra sau in care primeste documente sau alte informatii sunt limba romana si limba engleza

7. Modalitatile de comunicare ce urmeaza a fi folosite in relatia dintre client si societate sunt: in scris, telefonic sau pe e-mail. Clientul poate da ordine si prin telefon, in acest caz clientul este de acord si autorizeaza in scris inregistrarea convorbirilor telefonice de catre intermediar.

8. Natura, frecventa precum si perioada rapoartelor referitoare la prestarea serviciilor prevazute a fi efectuate de catre S.S.I.F. catre clientiS.S.I.F care executa ordinul clientului are obligativitatea de a transmite de indata clientului, pe un suport durabil, informatiile esentiale cu privire la executarea respectivului ordin in cadrul unui formular de confirmare a executarii ordinelor, prin care confirma executarea ordinului, de indata ce este posibil si cel tarziu in prima zi lucratoare ce urmeaza executarii ordinului. Cel putin o data pe an, pe un suport durabil, S.S.I.F. are obligativitatea de a transmite fiecarui client formularul de raportare privind activele clientului cu privire la instrumentele financiare.

S.S.I.F. EASTERN SECURITIES va furniza clienţilor, pe un suport durabil, cel putin următoarele rapoarte privind serviciile de investiţii financiare principale prestate:

  - Confirmarea executării ordinului. Această raportare se transmite imediat după încheierea tranzacţiei, cel mai târziu în prima zi lucrătoare ce urmează executării ordinului său.

  - Situaţia portofoliului (Raportare privind activele clientului). Situaţia portofoliului se transmite cel puţin o dată pe an şi cuprinde detalii privind fiecare instrument financiar deţinut, cantitate, preţul mediu ponderat pentru fiecare instrument financiar, preţul de închidere corespunzator zilei de raportare pe piaţa principală unde se tranzacţionează fiecare instrument financiar, diferenţe favorabile/ nefavorabile dintre preţul mediu ponderat şi preţul de închidere şi disponibilul de numerar în contul Clientului.

Toate aceste raportări se transmit Clientului prin modalitatile specificate de client in Cererea de deschidere de cont.

Lunar S.S.I.F. Eastern Securities va transmite catre client Extrasul de cont si Formularul de raportare (Situatie Portofoliu) in urma tranzactiilor efectuate in luna precedenta.

9. Politica de investitii a S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A., in urmatoarea perioada, va fi caracterizata de urmatoarele directii:

      • - politica de atragere a clientilor mari;
  • - politica de atragere a clientilor profesionali;
  • - tranzactii in principal pe piata bursiera.
  • Aceasta politica va fi completata cu:
  • - largirea obiectului de activitate (odata cu cresterea capitalului initial);
  • - intentia de listare a unor noi emitenti.
  • 10. S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A. presteaza servicii de investitii financiare privind tranzactionarea actiunilor si obligatiunilor.

Riscurile aferente tranzactionãrii actiunilor sunt: riscul de pozitie, intervenit ca urmare a schimbãrii preturilor acestora din cauza unor factori legati de miscãrile pietei si de situatia emitentilor lor, volatilitatea pretului, riscul de lichiditate, riscul de emitent etc., cat si faptul ca un investitor poate dobandi, ca urmare a tranzactiilor cu instrumente financiare, angajamente financiare, sau alte obligatii suplimentare, inclusiv cele contingente, fata de costul dobandirii instrumentelor financiare.

Obligatiunile sunt titluri de credit emise de societãti comerciale, municipalitãti sau stat, cu scopul de a-si finanta activitãtile sau diverse obiective. Obligatiunile pot fi dematerializate sau la purtãtor, convertibile în actiuni, asigurate, cu diferite perioade de maturitate, cu dobândã fixã sau variabilã, cu discount etc.

Riscurile legate de obligatiuni se referã la capacitatea emitentului de a plãti dobânzile la termenele fixate initial, la variatia pretului lor, la lichiditate, la capacitatea emitentului de a plati principalul la scadenta etc.

Actiunile societãtilor listate la BVB sunt emise în forma dematerializatã, fiind înregistrate la Depozitarul Central. Actiunile dau detinãtorilor lor dreptul la vot în Adunarea Generalã a Actionarilor, dreptul la dividende, dreptul de preemtiune la participarea la majorarea capitalului social etc.

Principalele instrumente în legătură cu care S.S.I.F. Eastern Securities S.A. oferă servicii de investiţii financiare pe pieţele de capital sau în afara sistemelor de tranzacţionare operate de către pieţele reglementate, sunt:

- Acţiuni emise de societăţi comerciale şi alte valori mobiliare echivalente ale acestora, negociate pe piaţa de capital. Acţiunile sunt titluri financiare ce conferă deţinătorului drepturi asupra patrimoniului emitentului. Acţiunile reprezintă părţi indivizibile din capitalul social al societăţii, de valoare egală, care conferă drept de vot în cadrul adunării generale a acţionărilor, dreptul de a participa la luarea deciziilor şi la împărţirea profiturilor şi a riscurilor. Investitorii riscă şi răspund material numai în limita sumelor investite. Acestea poartă o serie de riscuri investiţionale şi nu garantează capitalul investit.

- Obligaţiuni şi alte titluri de creanţă, inclusiv titlurile de stat cu scadenţă mai mare de 12 luni. Obligaţiunile sunt instrumente financiare negociabile, care conferă deţinatorului calitatea de creditor. Obligaţiunile conferă deţinătorului dreptul la încasarea unei dobânzi şi vor fi răscumpărate la scadenţă de către emitent. De regulă, obligaţiunile au capitalul investit şi dobândă garantate de către emitent, riscul principal fiind riscul de credit al emitentului.

Obligaţiunile care sunt emise de un emitent şi sunt garantate de un anumit portofoliu de active al acelui emitent vor purta riscul de credit al portofoliului respectiv de active al emitentului.

Aceste elemente sunt prezentate în prospectul de ofertă aferent respectivei emisiuni de obligaţiuni.

- Orice alte titluri negociate în mod obişnuit, care dau dreptul de a achiziţiona respectivele valori mobiliare prin subscriere sau schimb, dând loc la o decontare în bani, cu excepţia instrumentelor de plată.

- Produse structurate: Produsele structurate oferă clienţilor posibilitatea de a obţine randamente superioare depozitelor standard prin asumarea unui risc de piaţă. Cele mai cunoscute produse structurate sunt cele legate de evoluţia unui activ suport (indici sau mărfuri de exemplu). Riscul asociat acestui produs constă în posibilitatea pierderii integrale sau partiale a capitalului investit sau a obţinerii unui randament de zero, în funcţie de produs.

- Unităţile de fond: Fondurile de investiţii sunt produse de investiţii în care decizia alocării resurselor mobilizate este cedată de către client administratorului fondului. Fondurile de investiţii plasează resursele atrase în alte instrumente financiare după o reţetă menită să asigure un optim între randamentul mediu oferit clientului şi riscul asociat. Riscul aferent acestui produs este legat de activele în care se investeşte: acţiuni, obligaţiuni, derivate, depozite etc.

Riscuri asociate investiţiilor în instrumente financiare:

- Riscul de credit: fiecare emitent tranzacţionat pe pieţele de capital prezintă un anumit grad de risc, având în vedere faptul că performanţele anterioare nu reprezintă garanţii ale unor performanţe viitoare.

- Riscul valutar: acest tip de risc apare în cazul tranzacţiilor cu instrumente financiare denominate în valută străină, performanţa investiţiei depinzând nu numai de randamentul local al instrumentului financiar pe piaţa externă cât şi de evoluţia ratei de schimb a respective valute străine faţă de valuta portofoliului.

- Riscul de ţară: acest risc apare în cazul solvabilităţii unei anumite ţări, factorii de ordin economic sau politic putând avea efecte negative pentru toate contrapărţile rezidente din respectiva ţară.

- Riscul de pierdere totală: riscul ca o investiţie să devină lipsită de valoare, pierderea totală poate apărea atunci când emitentul unei valori mobiliare nu mai este capabil de plata obligaţiilor din motive economice sau juridice.

- Riscul de preţ: acest tip de risc apare în cazul fluctuaţiilor nefavorabile ale investiţiilor individuale.

- Riscul de sector: acest tip de risc apare în situaţia în care un portofoliu este alcătuit din instrumente financiare ale unor emitenţi care activează în acelaşi sector de activitate.

- Riscul macroeconomic: acest risc se referă la evoluţia generală a economiei naţionale.

- Riscul de piaţă: pe piaţa instrumentelor financiare pot apărea fenomene greu de anticipat, evenimente care pot afecta preţurile de tranzacţionare.

- Riscul de dobândă: riscul ca în cazul unui instrument investiţional cu rata de dobândă fixă, valoarea investiţiei să se modifice ca urmare a evoluţiei dobânzilor în piaţă (dacă dobânda din piaţă este mai mare decât dobânda ataşată produsului investiţional, valoarea de piaţă a produsului investiţional se poate deprecia.

- Riscul de lichiditate: imposibilitatea sau posibilitatea purtătoare de pierderi financiare ale clientului de a lichida produsul investiţional în momentul în care doreşte acest lucru (în cazul în care clientul doreşte lichidarea produsului investiţional înainte de scadenţă şi pe piaţă nu identifică suficienţi cumpărători interesaţi de a-l achiziţiona la un preţ al pieţei, clientul riscă să înregistreze pierderi financiare datorită lichidării produsului la un preţ cu mult sub valoarea lui de piaţă (piaţa este nelichidă).

- Riscul de volatilitate: riscul ca pretul unui instrument financiar sa varieze brusc.

11. Comisioanele si tarifele percepute de S.S.I.F.EASTERN SECURITIES S.A. sunt negociate cu fiecare client in parte si includ taxele si comisioanele aferente pietei pe care se tranzactioneaza, alte comisioane (bancar, registre etc). Acestea vor fi evidentiate si percepute separat. In cazul vanzarii de valori mobiliare, exista posibilitatea aparitiei altor costuri pentru Client, inclusiv taxe, asociate cu tranzactiile sau cu serviciul de investitii, care nu se platesc prin intermediul S.S.I.F si nu sunt impuse de catre Intermediar.

12. S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A. are organizat un compartiment de control intern, al carui reprezentant este Dna. Iuliana PANA , pe care o puteti contacta la sediul societatii, in caz ca aveti de facut reclamatii sau sesizari. Este necesar ca reclamatiile sau sesizarile sa fie facute in scris, sa fie adresate departamentului de control intern, sa specificati care este persoana pe care o reclamati, actiunea reclamata si data cand s-a produs actiunea pe care o reclamati. Compartimentul de control intern va va raspunde in maxim 30 zile de la data primirii sesizarii dvs., comunicandu-va actiunile pe care le-a intreprins in scopul rezolvarii sesizarii dvs.

13. Elementele minime necesare derulãrii tranzactiilor cu instrumente financiare, inclusiv constituirea marjelor, fondurilor de garantare:

S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A. va presta servicii de investitii financiare în numele si pe contul clientilor numai în baza unui contract în formã scrisã. Pentru derularea tranzactiilor cu valori mobiliare, clientul va avea sumele necesare disponibile în cont, inclusiv cele pentru achitarea taxelor si comisioanelor pentru serviciile furnizate.

14. Locurile («trading venues») unde sunt executate tranzactiile (piata reglementatã, ATS, etc.): Piata reglementata pe care S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A. participã în calitate de intermediar este Bursa de Valori Bucuresti, pentru instrumentele financiare tranzacţionate.

15. Păstrarea în siguranţă a activelor clienţilor:

Instrumente financiare tranzacţionate pe pieţele din România: Instrumentele financiare tranzactionate pe piaţa românească de capital sunt păstrate în conturi, individuale sau globale, deschise de S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A. la depozitarii centrali şi casele de compensare autorizaţi de CNVM/ASF pentru furnizarea de servicii de compensare-decontare şi registru.

Instrumentele financiare deţinute de clienţi sunt evidenţiate la S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A. în conturi individuale deschise pe numele fiecărui client.

 

Responsabilităţile S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A.:

Pe toată durata desfăşurării activităţii de custodie, tranzacţionare, compensare şi decontare a instrumentelor financiare pe pieţele de capital, S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A. va respecta regulile de prudenţialitate stabilite de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare/Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.).

S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A. este Membru al Fondului de Compensare a Investitorilor, care va compensa în mod egal şi nediscriminatoriu orice client retail cu care S.S.I.F.EASTERN SECURITIES S.A. are încheiat un contract de prestări servicii de investiţii financiare, în limita unui plafon gradual care a fost stabilit începând cu 01.01.2012 ca fiind echivalentul în lei a 20.000 EUR/investitor individual. Plafonul stabilit de Fondul de compensare al investitorilor şi disponibil pe site-ul propriu: www.fond- fci.ro/.

16. S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A. este membru al Fondului de Compensare a Investitorilor.

Fondul are ca obiect exclusiv de activitate colectarea contributiilor membrilor si compensarea creantelor investitorilor provenind din incapacitatea unui membru de a restitui fondurile banesti si/sau instrumentele financiare datorate sau apartinand investitorilor, care sunt detinute si/sau administrate in numele acestora in cadrul prestarii de servicii de investitii financiare, in limita plafoanelor stabilite de lege. Fondul va compensa în mod egal si nediscriminatoriu investitorii în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a 20.000 Euro.

Pânã la 31.12.2012, limita plafonului de compensare a investitorilor este stabilitã gradual pentru a atinge nivelul de 20.000 Euro, dupã cum urmeazã:

a) la data autorizãrii Fondului: echivalentul în lei a 1.000 Euro/investitor individual;

b) începand cu 01.01.2006: echivalentul în lei a 2.000 Euro/investitor individual;

c) începand cu 01.01.2007: echivalentul în lei a 4.500 Euro/investitor individual;

d) începand cu 01.01.2008: echivalentul în lei a 7.000 Euro/investitor individual;

e) începand cu 01.01.2009: echivalentul în lei a 9.000 Euro/investitor individual;

f) începand cu 01.01.2010: echivalentul în lei a 11.000 Euro/investitor individual;

g) începand cu 01.01.2011: echivalentul în lei a 15.000 Euro/investitor individual;

h) începand cu 01.01.2012: echivalentul în lei a 20.000 Euro/investitor individual.

Echivalentul în lei al obligatiei de compensare pentru fondurile bãnesti în valutã se va calcula utilizându-se cursul de referintã publicat de BNR pentru respectiva monedã strãinã, în vigoare la data constatãrii situatiilor mentionate la art. 47 din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital.

Echivalentul în lei al obligatiei de compensare pentru instrumente financiare se va calcula utilizându-se valoarea de piatã pentru respectivele instrumente financiare la data constatãrii situatiilor mentionate la art. 47 din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital.

        17. Conflictul de interese: S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A. ia toate masurile astfel incat sa se asigure ca situatiile de conflict de interese intre societate, inclusiv administratori, salariati si agenti sau orice persoana aflata in mod direct sau indirect in pozitie de control fata de societate, si clientii societatii, intre doi clienti ai societatii, precum si intre combinatii ale situatiilor de mai sus, sunt identificate si apoi prevenite si gestionate intr-un asemenea mod incat interesele clientilor sa nu fie afectate.

Detalii suplimentare referitoare la politica privind conflictele de interese va fi pusă la dispoziţia clientului în orice moment la cererea acestuia pe un suport durabil.

        18. Politica de preluare si executare a ordinelor cat si politica pe care o aplica S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A. in relatiile cu clientii, respecta legislatia in vigoare si se supune unor reguli si proceduri interne riguroase. In relatiile cu clientii S.S.I.F. are obligatii fata de acestia, obligatii dublate de drepturi. Atat obligatiile cat si drepturile societatii sunt stipulate in contractul de prestari de servicii.

In relatia cu clientii sai, S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A. are urmatoarele drepturi:

  • Sa solicite sumele, valorile sau bunurile necesare in vederea executarii ordinelor primite;
  • Sa incheie tranzactii pe contul acestuia in scopul inchiderii de pozitii pentru care respectivul client nu poate asigura sumele necesare garantarii;

Sa efectueze tranzactii de vanzare a instrumentelor financiare din contul clientilor in cazul in care acestia nu isi indeplinesc obligatiile de plata aferente operatiunilor derulate intr-un sistem de compensare decontare.

  • Sa solicite acestora o notificare cu privire la orice modificare a datelor si informatiilor cuprinse in contractul de intermediere, precum si despre orice modificare a situatiei lor financiare, care poate sa afecteze executarea obligatiilor viitoare;
  • Sa solicite acestora sa se abtina de la orice actiuni sau inactiuni menite a prejudicia operatorii societatilor de bursa si caselor de compensatie.

In relatia cu clientii sai, S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A. are urmatoarele obligatii:

  • Sa informeze clientii asupra riscurilor pe care aceasta si le asuma in urma incheierii de tranzactii;
  • Sa informeze clientii cu privire la rezultatul executarii ordinului de tranzactionare, precum si cu privire la situatia conturilor lor;
  • Sa pastreze confidentialitatea cu privire la rezultatul negocierii ordinului de tranzactionare, precum si cu privire la situatia conturilor lor;
  • Sa evidentieze si sa trateze distinct sumele si instrumentele financiare primite in scopul garantarii tranzactiilor incheiate si/sau indeplinirii obligatiilor asumate; aceste sume si instrumentele financiare, vor fi inregistrate separat si nu vor fi confundate cu fondurile proprii ori utilizate in folosul altui client;
  • Sa raspunda fata de clienti pentru modul in care a fost incheiata tranzactia in contul acestora;
  • Sa asigure pastrarea in siguranta a instrumentelor financiare pe care le tine in custodie;
  • Sa nu faca uz de nici unul din instrumentele financiare pe care le tine in custodie sau de drepturile ce decurg din acestea si sa nu transfere aceste instrumente financiare fara acordul expres al detinatorilor;
  • Sa returneze clientilor, la solicitarea acestora, instrumentele financiare si fondurile banesti incredintate.

19. In conformitate cu art 146 (5’) din legea 297/S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A. in calitate de participant, incaseaza dividende si alte sume cuvenite clientilor (aferente detinerilor din sectiunea II) provenite de la Emitenti al caror registru este tinut de Depozitarul Central si distribuie sumele aferente fiecarui client in contul acestuia deschis la S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A.

 

 

 

 

Va multumim pentru timpul acordat citirii acestui document de prezentare!

Conducerea S.S.I.F. EASTERN SECURITIES S.A.